Informatii privind externarea

În functie de evolutia bolii pacientului, medicul curant va stabili data externarii, care va fi comunicată pacientului sau, în anumite situaţii, aparţinătorului, cu o zi înainte sau cel târziu în dimineaţa zilei externării.

Medicul curant completează Biletul de externare şi Scrisoarea medicală în doua exemplare;
un exemplar se ataşează la Foaia de observaţie, iar celălalt se înmânează pacientului / aparţinătorului. Aceştia din urmă vor transmite Scrisoarea medicală Medicului de Familie.

Medicul curant va consemna în Biletul de externare şi în Scrisoarea medicală următoarele:
• diagnosticul de externare;
• starea pacientului la externare;
• tratamentul medical pe care pacientul trebuie să îl urmeze;
• indicaţii privind regimul alimentar şi de viaţă;
• data următorului control medical.

Tipuri de documente care se eliberează pacientului la externare:

• Bilet de externare;
• Scrisoare medicală;
• Certificat de concediu medical (după caz);
• Adeverinţă medicală (după caz);
• Reţetă medicală compensată sau simplă (după caz);
• Bilete de trimitere către alți specialiști sau pentru diverse investigaţii paraclinice (după caz);
• Referat medical către serviciile de expertiză (după caz);
• Decont de cheltuieli pentru serviciile medicale primite.
• Chitanta in cazul platii coplatei (dupa caz).

În cazul externarii pacientului la cerere, i se explică riscurile la care se poate expune. În situaţia pacientului minor, riscurile sunt explicate aparţinătorului. Medicul curant consemnează în Foaia de observaţie solicitarea de externare a pacientului, iar acesta (sau aparţinătorul) semnează cu privire la solicitarea externării.
Externarea la cerere nu se aplică în cazul bolilor infecţioase transmisibile şi în alte cazuri prevăzute de lege.

URMĂRIREA PENTRU O PERIOADĂ DE TIMP, ÎN CONDIŢII AMBULATORII, A PACIENŢILOR EXTERNAŢI

• Pacientul diagnosticat cu o afecţiune cronică este înregistrat în Registrul de internări.
• Se eliberează Biletul de externare cu menţionarea urmăririi în ambulatoriu a evoluţiei afecţiunii cronice.
• Se va elibera Scrisoare medicală către medicul de familie cu menţionarea afecţiunii cronice şi planul de tratament.
• Se va indica obligativitatea prezentării la medicul de familie cu documentele eliberate de spital.
• Pacientul va primi informaţii scrise despre:
   • afecţiunea de care suferă,
   • planul de tratament,
   • posibile complicaţii,
   • regimul igieno-dietetic,
   • obligativitatea respectării indicatiilor de tratament şi regim,
   • prezentarea de urgenţă la medic (de familie / spital) la orice semn de agravare a bolii.
• Pacientul va primi de asemnea informaţii despre monitorizarea şi evaluarea afecţiunii, astfel:
   • ritmicitatea prezentării la control la cabinetul de specialitate din ambulatoriul spitalului,
   • ritmicitatea prezentării pentru internare şi reevaluare a afecţiunii cu efectuarea pachetului de analize în vederea ajustării planului terapeutic,
   • respectarea planului terapeutic şi de viaţa.